duminică, 23 noiembrie 2014

La Giurgiu pe stadion de ligă europeană

Acolo, la Giurgiu, pe stadionul unei echipe care a făcut jocuri mari anul acesta cu francezii de la Lyon şi cu Steaua, am jucat sâmbătă 22 noiembrie 2014 o partidă mai mult decât interesantă. Cum s-a scris acest 1-1 găsim cel mai bine aici. Că putea fi 2-1 pentru noi se poate discuta mult, ajungându-se iar la povestea cu dacă şi parcă.
Acolo, la Giurgiu, în trecut ba vedeai postere cu suporteri, ba vedeai un şantier ce încerca să modernizeze micul stadion. Totodată am mai văzut acolo un gazon de clasa întâi. În ultimele două deplasări, anii trecuţi, am primit din partea lor tot atâtea locuri diferite cuvenite oaspeţilor (ediţia 2012-2013 la dreapta tribunei a II-a; ediţia 2013-2014 la dreapta tribunei I).
Acolo, la Giurgiu, sâmbătă, am sosit la câteva minute după orele 15, curios şi pentru faptul de a vedea cum arată şi cum e organizarea ştiind că e acum stadion acreditat pentru ligă europeană. Am găsit aceeaşi chicinetă unde se vând biletele, transformarea mare fiind laptopul vânzătorului, cu schema locurilor şi imprimanta. N-avea însă idee unde se repartizează oaspeţii, iar după ce am luat-o metodic şi i-am împrospătat memoria a concluzionat că nu se dau bilete pentru sectoarele (două) oaspeţilor, ..nu e setat softul! Pentru că nu s-au cerut bilete de către club!! Cu experienţa câtorva deplasări neorganizate din timp am ajuns la 15.30punct acolo unde trebuie, să primesc salutul echipei, iar apoi în prea închisul ţarc pentru a cânta două ore. Numai U!


sâmbătă, 1 martie 2014

Din nou la Chiajna!

   Echipa a facut trei puncte mari, comparaţia de pe site-ul suporterilor e intenţionat exagerată, în sensul că vor mai veni curând alte ...medalii olimpice. Până la urmă Astra nu era de speriat. Să ne aducem aminte cum i-am bătut la ei acasă pe 5 aprilie 2013.
   Tot aşa trebuie să ne amintim jocuri bune făcute în deplasare la Chiajna şi să plecăm pe 8 martie acolo pentru a aduce o nouă victorie.

   Haide U!

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Noi

Noi nu ştim şi nici nu vrem să ştim câţi buni clujeni şi-au cumpărat bilete la ...Skyfall, în Cinema City, ori Odeon Cineplex, căci după cum spune Box Office Romania acest film 007 a avut mai mult de 260.000 spectatori şi încasări de peste 1.300.000 euro! Filmul a început doamnelor şi domnilor la orele 16.30!
Noi ştim însă că stadionul dr.Mircea Luca nu va fi plin la meciul de azi. Discuţiile on-line au mers pe ideea că abonamente plus bilete vândute nu vor totaliza 10.000. Mulţi se plâng de faptul că sunt unii care pur şi simplu stau în casă şi privesc la televizor. Da, există, numai că aceia nu sunt sUporteri. Cei care sunt cu adevărat U-işti în aceste clipe sunt acolo în peluză şi tribune. Dacă e să ne plângem de cei absenţi azi, aceia sunt cu siguranţă cei motivaţi, si care sunt trimisi de vremurile actuale în afara ţării. U-işti, toţi. Şi nu sunt puţini. După unii 5.000, după alţii peste 10.000. Cine cu adevărat poate să ştie? La ceea ce se petrece cu ţara asta orice e posibil. 93 de ani de istorie, împliniţi ieri, impun respect oricui. La Mulţi Ani Universitatea Cluj!

luni, 3 septembrie 2012

luni, 16 aprilie 2012

"U" -- Gaz metan, sau cât ar putea fi de plin stadionul

      Nici nu cred că intră în discuţie ce se întâmplă în managementul de rang superior al clubului, dacă spre exemplu pleacă sau se întoarce înzecit Walter, nu cred că e de pus accentul pe marea masă de votanţi şi pe eventuala influenţă a voturilor s"U"porterilor în viitorul electoral imediat, aşa cum unii dintre noi afirmă pe nou-nouţul GB ucluj.ro, atunci când vine vorba de a umple tribunele stadionului, indiferent de echipa care vine la Cluj. Nici măcar nu ar trebui să conteze locul pe care suntem în clasament, obiectivele stabilite de conducere şi nici chiar ...eşalonul în care se întâmplă să evoluăm, ori ziua şi ora. Să acceptăm faptul că nu se poate meci de meci să se umple stadionul, însă, la ceea ce înseamnă "U" pentru oraş, ori la ce înseamnă oraşul pentru "U", un minim de 15000 ar trebui să fie normalitatea. Am fost dezamăgit de cât de "puţină lume" am văzut în tribune la primul joc oficial pe noul stadion, în toamnă cu Braşovul (a se vedea unele poze aproape ...nud). Cum de asemenea am fost dezamăgit de numărul susţinătorilor în urmă cu două săptămâni, cu Tg. Mureşul. E posibil ca azi lumea alb-neagră să mă contrazică. Rămâne de văzut. Mai jos sunt câteva poze pe care le-am făcut luni 2 aprilie la meciul cu mureşenii.