duminică, 16 octombrie 2011

"U" - Braşov 1-0 la întoarcerea oficială acasă!

      N-aş vrea să comentez prea mult la acest joc. Peluza 1 a "scos" faţa acestui prim meci oficial pe noul stadion. Mă aşteptam la mai mult. Am alergat maşina timp de şase ore ca să ajung la Cluj. Jocul a fost cum a fost, punctele sunt (trei) puncte, însă:  Concluzia mea privind stadionul. Este prea ...mare. Păcat că nu sunt doritori care să îl umple!








duminică, 2 octombrie 2011

Mediaş

La fel cum în urmă cu câteva luni bune mulţumeam cetăţii Alba Iulia, acum trebuie să mulţumim pentru găzduirea bejeniei noastre Mediaşului! Toţi "U"-iştii mulţumesc mult, mult medieşenilor. Pe 1 octombrie 2011 am jucat în postură de oaspeţi cu Gazul la Mediaş. Câştigând cu 5-2, "U"-işti din toată lumea s-au bucurat şi au salutat victoria, ca ultim joc înainte de întoarcerea ACASĂ. Badea, în sfârşit, s-a gândit aşa cum l-am sfătuit, la golaveraj!! Că puteam lua drumul Mediaşului, ori că nu puteam, din pricini diferite, la fiecare două etape oraşul acesta ne-a primit. Iar noi răspundem cu respect acestei calde găzduiri. Mulţumim. Acum, că al nostru "Stadion" este gata, şi cu ajutor divin (!) pelerinajul nostru a devenit istorie.

duminică, 11 septembrie 2011

Joc de vacanţă

      Început de septembrie la Mediaş. Eu nu ştiu la ce se gândea Pele, n-o să ştim noi toţi niciodată! Unii se gândesc în perioada asta, parcă-i miez de vară!, la programul (rabla în turism) o săptămână ieftină la mare!!! Alţii (oare?) se gândesc la ...şcoală. Dar noi tot n-o să ştim la ce se gândea Pele. Cum să te gândeşti că e suficient să dai un singur gol Chiajnei??! Chiar dacă ai şi un gol anulat, încropeşti un altul dându-i astfel peste nas arbitrului asistent de pe partea galeriei. La fel ca în prima etapă îi dau o bilă neagră lui Badea.
      Nu aşa se abordează un astfel de meci. Badea, în loc să "lucrezi" la golaveraj ai ţinut să verifici dacă e adevărată cutuma: ocaziile ratate se răzbună întotdeauna. A fost un joc de vacanţă. Să sperăm că "studenţii" nu vor fi lăsaţi pe mai departe, tot în vacanţă până să se facă 1 octombrie, şi că vor fi treziţi chiar de mâine! Urmează examenul cu Sabău.

luni, 1 august 2011

Petarde fumigene şi amenzi

      Aş vrea să ştiu. Cum se poate introduce pe stadion orice-ceva interzis? Mi-am invitat soţia la un meci al Echipei pentru a treia oară în viaţă. Prima data s-a întâmplat demuult, pe municipal jucând cu Craiova. A doua oară a fost deplasarea de liga a 2-a de la Vâlcea, în ţarc. Ei şi acum, a fost etapa întâi, la Mioveni. Ea săraca mi-a plâns doo ore căci la intrare o fetişcană în uniformă a lăsat-o fără recipientul plin cu cola şi fără brichetă.
      Bun zic, totuşi cum se pot introduce în stadion grenade, fumigene, mitraliere ca la Oslo (doamne fereşte!), petarde şi rachete Tomahowk??! Fără să iei amendă!

duminică, 31 iulie 2011

Cu Rapidul un joc mai bun 2-0

      Am văzut clar un meci mai bun decât cel de la Mioveni. Am văzut un Achim, nou nouţ, însă un pic timid, uneori depăşit, am văzut un Mendy care încearcă din răsputeri să nu repete ediţia trecută a ligii, am văzut un Cristea jucând narcisist, la fel ca etapa trecută, am revăzut un Niculescu, cu reuşitele sale (pentru că trebuie să ne fie clar, golurile se contorizează!) amintindu-ne că fără golurile lui nu obţineam locul 8 în campionatul trecut.
      Am văzut şi o perioadă din meci în care am fost dominaţi, dar am rezistat. Am văzut vitezistul, dar totodată lipsitul de experienţă, Cojocnean, am văzut un portar, Popa, în formă foarte bună, am văzut doi stâlpi imenşi şi mobili, Pele şi Szukala, am văzut un Boştină, muncitor dar destul de obosit, cum la fel l-am observat şi pe Menassel. În fine, dar nu cel din urmă, Păcurar a muncit şi el însă cu un şut pe lângă nu va aduce (pentru el) nici măcar o mie de fani pe noul stadion.
      Logic ar fi ca jocul să crească în continuare, iar eu să aplec urechea la un zvon care circulă prin zona steliştilor: urmează un 3-0 pentru "U" în etapa a treia!

marți, 26 iulie 2011

Argentina

      Interesante şi de-a dreptul "româneşti" întâmplările de astăzi, referitoare la meciul naţionalei cu Argentina! Am luat şi eu, printre ceilalţi aproape 40.000, bilet cu o sută de lei. Nu-i de ici de colo, lumea s-a cam scărpinat prin buzunarele verii (şi ale crizei) cumpărând bilet de arenă nouă (apropos de cuvântul arenă, a se citi editorialul dr. Bodea pe ucluj.ro referitor la cel de-al doilea stadion al ţării).
      Problema românească e următoarea: Mircea Sandu, numai ce trimise scrisoare oficială federaţiei argentiniene, cerându-le să-şi respecte contractul, şi ţinând cont de diferenţa de fus orar, spunea că aşteaptă un răspuns oficial în seara asta, că aproape concomitent făcea presiuni băneşti asupra Luxemburgului, ca aceştia să renunţe la amicalul din 10 august cu Portugalia, ca aceasta din urmă să joace cu noi în locul Argentinei !!! Pur românesc, pur dâmboviţean! Doamne fereşte.

sâmbătă, 23 iulie 2011

La Mioveni 1-0

      La Mioveni eu n-am mai fost de mult, de pe vremea unui joc de matineu, cred, totuşi acest timp îndelungat nereuşind, de unul singur, să repare dezastruosul asfalt ce ţine de la ieşirea din Piteşti şi până la stadionul orăşenesc! Toată lumea a cam fost de acord cu faptul că nu am avut un joc bun, numai două ocazii şi un gol nu-i sunt suficiente lui Badea pentru a ne convinge. Din nou ţin să evidenţiez mai mult vorbele, retorica dânsului în locul faptelor pe terenul verde. Per ansamblu treaba pare a fi pragmatică, adică am dat un gol italienesc şi am câştigat. Aşa o fi, însă aşteptăm un joc mai calitativ, mai ofensiv, tracul debutului ligii (încă) lui mitică fiind o amintire de acum.

Galeria imediat după pauză, fără cei din autocarul blocat pe valea oltului

sâmbătă, 28 mai 2011

Invers

      A căzut vacanţa peste ligă, studenţii vor reveni însă, conform site-ului oficial, pe data de 12 iunie. Cu bucuria şi încrederea începerii unui nou sezon, cu ambiţii şi obiective mult mai mari, vom aştepta primele etape probabil să se joace tot la Mediaş. E un loc foarte bun pentru (parcă nesfârşita) bejenie. Mulţumim cu M MARE MEDIAŞ!
      De ce "invers" în titlul de azi? Poate ca un rezultat venit din genul de atitudine critică, ori din acel "gică-contr-ism". Mulţi afirmă că totul e pe invers în ţara noastră. Preţuri europene, salarii româ(mici)neşti. Taxe mari de drum (greu), autostrăzi aproape invizibile. Fotbal pe pâine autohtonă, rezultate în lume ioc!
      Aş începe astfel un fel de retrospectivă a ediţiei 2010-2011 a ligii, însă pe invers. Să zicem de la etapa 34-a spre prima. De la coadă la cap! Astăzi etapa 1, sâmbătă 21 mai 2011. O etapă în care debutăm cu o victorie în deplasare la cealaltă nou promovată: ASA Tg.Mureş! Un 2-0 la Mureş, un meci fără aportul transferului nostru de aur Claudiu Niculescu dar cu un gol semnat Păcurar, o confirmare fericită, plus o reuşită a lui Machado. Au prins o zi bună pentru "U": 1-Florin Matache (C), 3-Gaston Mendy, 23-Rareş Cucui (68' Bogdan Buhuş), 6-Octavian Abrudan, 18-Bogdan Unguruşan, 7-Roberto Delgado, 10-Alexandru Păcurar, 24-Habib Balde, 20-Sebastian Cojocnean, 17-Andrei Voican (78' Vasile Gheorghe), 11-Gabriel Machado (85' Daniel Munteanu). De reţinut startul ca din puşcă al Sportului care ocupă fotoliul de lider al ligii lui mitikă. Bravo studenţi! Tot de remarcat ar fi faptul că dacă din cele 306 de meciuri ale ligii 90 s-au încheiat la egalitate, tocmai în această primă etapă n-a fost văzut niciun egal!! De asemenea de ştiut că toate jocurile au avut loc la aceeaşi ora: 17:00. Spre a nu putea fi vorba de înţelegeri/cooperative încă de la început :)

duminică, 22 mai 2011

Primăvară cu fotbal şi baschet

      Luna mai ne-a adus un nesperat loc 8 în Ligă, practic pe ultima sută/etapă, iar play-off-ul baschetului masculin ne-a cadorisit cu o finală  de vis, 3-1 pentru noi după patru jocuri, unul mai frumos decât celălalt. Un cald şi sincer bravo "U".

luni, 9 mai 2011

Nimic

      Etapa a 32-a. Nimic. În loc să citiţi acest ...mare nimic, pentru că ediţia aceasta de ligă pare a fi definitiv încheiată pentru noi, pentru studenţi, ar fi mai practic să vizualizaţi (şi să apreciaţi) pagina "Stadionul", cu poze de exterior datate 8 mai 2011. Când se vor finaliza oare lucrările?


joi, 5 mai 2011

La Mediaş două jocuri în acelaşi timp pentru a fragmenta galeria "U"-istă

      Cu Sportul la fotbal, pe gazon şi cu Gazul la baschet, în sală, aşa a fost dat să jucăm azi, în declarata zi a bărbatului, cinci a cincea! După 84-78 pentru "U" scorul semifinalei a devenit 2-2, urmând ca decisivul să îl susţinem duminică acasă. Pe stadion două goluri care au intrat în statistici în dreptul lui Machado şi Voican au făcut să răzbunăm acel 0-2 din tur, în regie, ţineţi minte? cu Mendy eliminat!
      În acest moment, dacă privim clasamentul, echipa cealaltă e sub noi. Multă baftă duminică seara la Severin.

duminică, 1 mai 2011

Niculescu şi Păcurar!

      Au plecat la drum astăzi din postura de rezerve. Au mestecat calmi ne-jocul colegilor, fără a se enerva, au făcut calcule, mai ales Claudiu, matematice, curate, pentru unghiurile pe care trebuie să le traseze mingile şutate înspre poarta Astrei din Ploieşti în repriza a doua.
      De mult n-am mai văzut un astfel de gol! Oare există un suporter care să fi visat ori să fi propovăduit această minune semnată de Niculescu în minutul 72 pentru a egala 1-1? Dar golul de 2-1 al lui Păcurar?
      Astfel, această vajnică echipă care va reprezenta cel de-al doilea oraş din provincie cu două echipe în ligă (a se citi că Astra, chiar şi cu 38 puncte este salvată de la retrogradare, de asemenea a se citi şi că *** probabil nu va cădea şi că Petrolul va promova), a devenit cea de a patra grupare căreia i-am luat 6 puncte din şase!
      Felicitări Niculescu şi Păcurar. Bravo Păcurar, de mult aşteptam acest şut. De foarte mult timp. Niculescu, ai afirmat că mai joci numai un sezon. Eu zic că se poate mai mult. Două sezoane!

luni, 18 aprilie 2011

Cojocnean

      Dacă Niculescu marcase două goluri Mediaşului (după care am fost egalaţi) în urmă cu puţine zile (a se citi ritm alert impus în ligă de Mitică), astăzi Cojocnean a reuşit dubla încântându-ne pur şi simplu. A nu lăsa trecute cu vederea pasele prinţului Cristea, precum şi cel de-al treilea gol înscris de Vlad Morar, intrat pe final din postura de rezervă, "din călcâiul" acestui Delgado al nostru, recunosc flebeţea mea în joc. Bravo Delgado!
      De remarcat şi un aşa-zis tichi-tacu încercat de Badea în repriza a doua, cei care aţi avut răbdarea să număraţi pasele studenţilor, aţi fi constatat că au însumat de două ori şi jumătate mai multe decât ale oltenilor. Emoţii au fost, atât la barele lor cât şi la 2-0 (vorba vine, scor periculos). Cu Cojocnean, om al zilei, acest motoret, acest Şandru la pătrat al nostru, "U" nu va avea restanţe în sesiunea de vară, "U" îşi va îndeplini fără teamă obiectivul.

joi, 14 aprilie 2011

A fost 1-1

      S-a terminat la fel ca la Alba. 1-1. Ordinea în care golurile au căzut a fost inversă. Meciul din teren se va uita. De fapt nu mai contează de acum. Ceea ce contează e minunea noastră din tribune, AI NOŞTRI. Au fost aşa cum ei nici nu pot visa vreodată. Suporteri, galerie, inimi, toţi pentru un simbol. "U".
      Şi orice ar încondeia toate ziarele noastre (plus online-ul), orice ar publica oricine numai de dragul obţinerii tirajului/audienţei/accesărilor, o fac în van. Adevăratul sentiment, trăirea acea puternică o au numai şi numai cei care au fost ACOLO. Vă invidiez şi vă felicit/fericesc!

Au vazut cu ochii lor:   În tribuna 2
                                   Peluză
                                   Om vs tehnologie
                                   Om vs tehnologie (2) sau cum sunt acoperite difuzoarele de galeria "U"-istă
                                   Galerie tare
                                   Marsul spre deal

duminică, 10 aprilie 2011

Avancronică pentru meciul din deal după un interesant Gazul-"U" 2-2

      Nici optimiştii dar nici pesimiştii n-ar fi câştigat cu pariul lor după acest Gazul-"U" 2-2, disputat "acasă" la Mediaş. Pentru că s-a terminat egal. Eram oarecum pe "lista" optimiştilor, încercând să mă acomodez cum ar fi după un al treilea succes consecutiv în această minunată ligă, construită după chipul şi asemănarea noastră, a tuturor românlor! Un singur comentariu ar fi de făcut despre joc. Dacă îi laşi pe adversari să respire, dacă te retragi, ei "respiră" a... gol. Şi aşa a fost. Am luat din nou gol. Goluri. Nu mai contează faptul că am ieşit la joc pe final, nu mai contează faptul că am avut gol anulat aiurea de arbitrul asistent, contează faptul că i-am lăsat prea mult să ne domine copios.
      La urmă toate acestea se întrezăresc şi în statistici. Avem o apărare cu 46 de goluri primite în 25 de meciuri. Numai Urziceniul, Dinamo, Sportul şi Brăneştiul mai stau atât de rău în defensivă. Păi, studenţilor, dragule de Badea, mizaţi pe ofensivă dacă în apărare stăm aşa cum stăm. Vă propun, dacă vă ţine condiţia fizică, să staţi numai în atac şi în pressing, ca să nu mai luăm goluri!
      Am bătut numai 5 echipe din cele 17 colege de ligă!
      Am făcut 18 puncte (din cele 31) cu 3 (trei!!!) echipe: Urziceni, Dinamo şi Bistriţa!
      Mai are rost să "umblăm" prin statistici? Eu cred că nu. Locul 10, pe care îl avem acum, este unul foarte bun  ţinând cont de inconstanţa evoluţiilor studenţilor noştri.
      Jocul de pe deal e unul special. Va fi altceva. Mai ţineţi minte meciul din tur, de la Alba? Aţi fost acolo? Studenţii vor lupta cu o îndârjire demna de culorile alb-negre. Din primul până în ultimul minut. Nemţeşte! Câţi dintre noi vor pătrunde pe arena din deal? Nu vom şti sigur. Cei ce vor fi în zona delimitată oaspeţilor vor striga din toţi plămânii. Ceilalţi, cu bilete luate printre ai lor, poate vor tăcea. Până la urmă important e să fii prezent la "eveniment" chiar dacă nu ai loc în galerie.

joi, 7 aprilie 2011

"Acasă" cu Gaz Metan Mediaş sâmbătă în etapa a 25-a!

      Sunt unii dintre noi care nici după un al treilea succes (care o fi pluralul?) legat, în trei etape consecutive, nu pot să ajungă  la acel grad de optimism care să le permită o atitudine mai puţin critică faţă de jucători/studenţi şi faţă de antrenor/Badea. Nu-i mai puţin adevărat că prea multe laude dăunează atmosferei de muncă asiduă/ sportivă la club. Critica se naşte şi din contradicţii, acestea la rândul lor pot duce la un real progres.
      Prin urmare am prefaţat aici pe scurt o a treia victorie, --cum ar fi să fie?-- în această înghesuită etapă a 25-a. Spre a fi optimişti. Asta nu înseamnă că nu ne paşte un meci greu, în "acte" bifat ca fiind acasă, de fapt, sâmbătă jucând la Mediaş, suntem acasă la "ei"! Spun greu pentru că ştim toţi, gazul joacă fotbal, nu glumă.
      Conform site-ului oficial biletele costă 20 respectiv 25 lei însă nu se specifică numărul de locuri alocate pentru noi, gazdele oficiale ale acestui joc. Jdemii probabil.

marți, 5 aprilie 2011

Cu Bistriţa 4-2 !

      Mă pregăteam să-l "scot" pe Delgado din şifonarea în care a intrat, după ce îl lăudasem vârtos mai deunăzi. Acest... Delgado al nostru a reuşit să fie cel mai bun de pe teren. Nu mă credeţi? După ieşirea lui parcă s-a schimbat jocul. Din defensiv, în ofensiv nu alta. Să nu-ţi vină să crezi. E foarte bine că s-a prostit Delgado, să aduni doo cartoane galbene în juma' de ceas nu-i ceva de ici de colo.
      Spuneam că mă gândeam cum să-l scuz pe Delgado, tocmai când studenţii noştri nu se lăsau şi marcau, şi când  prietenul (şi căpitanul) Unguruşan mă obliga să-l critic şi să-i pun un 4 mare cât respingerea lui pe centru, pentru şutul  de 2-2 al lui Cafasso. Prinţul, acest Cristea al nostru, şi-a adus aminte apoi ce meserie are pe cartea de muncă. Aşa a pus două goluri în plasa bistriţeană. Ce să spunem? Dăruire? Aşa se joacă cu cuţitul la os? Da.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

"U" - Dinamo 2-1

      Istoria s-a repetat în meciul cu Dinamo, la fel ca în 27 august, ce vară frumoasă cu 4-3 în groapă, am câştigat  marcând "un gol în plus" chiar celor care au apelat la acest slogan, constatând că primesc prea multe goluri!!!
      Chiar dacă s-a putut vedea o schimbare în bine la toţi jucătorii, atitudinea mult mai bună, vreau să evidenţiez un "student" în mod deosebit: Delgado. Fără el nu ştiu dacă meciul curgea în felul în care a mers. Şi să ne aducem aminte de turul cu Dinamo, în Ştefan cel Mare, tot Delgado a fost unul dintre eminenţi. Gol marcat şi pasă de gol în Groapă. Ce băieţi mişto şi la Mediaş!

luni, 28 martie 2011

"U" Cluj-Turda 3-0 şi Bosnia-România 2-1 !!

      Mare bucurie de weekend prieteni! Avut-am fotbal pe pâine. Şi sare. Doar că nu era ceea ce aşteptam. Îl aşteptam pe Florescu să joace aşa cum a învăţat de mic, aşa cum era pe vremea junioratului. Îl aşteptam şi pe Cociş aşişderea! Dar ce să vezi la televizor? O Românie (naţionala de fotbal, nu vă gândiţi la altceva) care joacă (mai bine zis nu joacă) la fel ca studenţii noştri în actualul campionat (bineînţeles atunci când nu întâlnesc unirea urziceni sau ciefereul). Coincidenţele sunt prea mari. Totul parcă ne merge leit societăţii româneşti din ultimii ani. Tot mai rău, luptă fără orizont, joc fără vlagă, o manea continuă... Cum să categorisim, pentru a ieşi din ăst cenuşiu context, victoria amicală (3-0) cu Turda? Ceva de genul: cu o floare nu se face primăvară?

sâmbătă, 12 martie 2011

Dedicaţie pentru Badea

      Şi pentru că ar trebui să se bucure şi destindă puţin (doar puţin) să îi facem o dedicaţie video antrenorului Badea. Nu pentru că ar avea o săptămână liniştită. Chiar nu o are deloc aşa. Căci vine meciul cu liderul. Iar acela nu se compară cu urziceniul.


2011(3)

      Am ajuns acasă, trecând în viteză maximă pe lângă Cişmigiu, la orele 15 trecute fix. Aceeaşi oră, locală, şi la Bistriţa, gazda noastră de astăzi în meciul cu Unirea Urziceni. Să ne fie clar, unirea, o echipă care nu prea mai bate pe nimeni. Prin urmare n-am putut vedea la tv prima repriză. N-am dat niciun telefon din maşină (mi-am uitat blu-tu-tul), n-am întrebat pe nimeni. Ştiam doar "minutul şi scorul". 1-1 la pauză. Ei, când s-a făcut doi la unu pentru urziceni, gândul mi-a zburat la acel 3-2 din bărăgan, 6 august 2007. Bine, bine, acolo a fost o altă istorie, conduceam 2-0 şi ...trăgeam de timp în aşa fel încât să luăm trei goluri de la dan petrescu pe final de meci.

Mare noroc pentru Badea (era să scriu pană!) adversarul de astăzi. Care a fost unul slab. De asemenea noroc şi cu jocul în superioritate numerică chiar la finalul său. Mulţumiri cartonaşelor.
În rest, studenţii s-au întrecut în a-şi arăta (demonstra) valoarea, mai mult în sensul lentorii şi stereotipiei în joc decât în al vitezei şi inventivităţii. Cu muncă multă însă, totul se poate compensa, chiar şi lipsa de reală valoare. Numai bine.
PS. Cu cine am jucat noi astăzi?
Iată tabela de marcaj situată în câmpia bărăganului!

marți, 8 martie 2011

2011(2)

      Să continuăm ce am început! Cum sună asta? Eu cred că nu prea sună. Nu are niciun înţeles. Ce să continuăm? Degringolada? Totuşi, aici, în scris, eu unul voi continua articolul scris pentru etapa trecută.  2011. Ce ai mai putea să spui după acest Vaslui-"U" 2-0? Multe. Problema nu e în a vorbi despre Vaslui, despre scor, despre "U" în general, ci despre jocul nostru. Cum jucăm? Asta e, noi cum jucăm? Pentru că la o eventuală revenire (în clasament, fireşte) jocul contează, nu conjuncturile mai mult ori mai puţin favorabile. Aşa cum am mai spus, dacă jucăm într-adevăr vor veni şi punctele. Trebuie doar să jucăm. A câta oară să mai constatăm că noi ştim doar două viteze, pe când celialţi participanţi la ligă au deja maşini cu trei viteze (deşi se visează că au din acelea cu şase!!). Ne depăşesc toţi, nu facem faţă. Ne iau "obiectul" de sub nas, ei chiar ştiu cu mingea! Eu spun că a fost o eroare strategică mutarea meciurilor de la Alba la Mediaş/Bistriţa, unde pare-se gazonul (pseudo-) e mai bun. Cu cât iarba e mai bună adversarii noştri joacă mai bine, nu noi, ... mare greşeală. La cum jucăm era mai ok dacă rămâneam în Cetate. Să auzim de ... şi mai bine! Dacă se poate.

duminică, 27 februarie 2011

2011

Bun regăsit în 2011!
Nici nu se putea mai bine, după lunga pauză, dar şi cu dorul de meciuri oficiale, ca acum, pe sfârşit de făurar, să avem în fine joc la Alba! Duminică fiind astăzi, mare mi-a fost mirarea să găsesc dis-de-dimineaţă încurajarea crainicului de pe Cetate pe celular/sms: Haide "U"!!
Ce a fost în meciurile de pregătire, sincer vorbind, mie unul nu mi-a plăcut. Cu toate încercările, forţările, indulgenţele, nu jucăm! Asta e, noi nu jucăm. Jocul vine peste noi. De aceea mi se pare hilar să ducem discuţia (din nou) la ce bune achiziţii am făcut în iarnă şi la cupele europene! Nimic nu se face dintr-odată. Întâi să ne aşezăm noi un stil de joc, să prindă contur o echipă, şi apoi să ne gândim la mari performanţe. E adevărat, ne presează finalizarea (oare?) stadionului municipal, deci mulţi sunt de părere că trebuie muncit pe brânci pentru o participare europeană chiar în primul an de la inaugurare... Dar asta nu înseamnă să devenim indulgenţi cu "studenţii" şi să le dăm note mai mari decât merită. Nu-i aşa? Dacă jocul suferă nu putem să spunem (vezi specialitatea casei administraţiei actuale în ultima perioadă:) că jucăm foarte bine. Sub nicio formă!
Braşovul ne-a bătut în toamnă cum a vrut. Sunt tare curios cum vor aborda "meciul de deplasare" astăzi. Stau şi ei pe douăzeci de puncte ca şi noi.
Să sperăm într-un joc bun care să aducă meritat după o oră şi jumătate de lupte, victoria şi urcuşul la cota 23!
Android"U" susţine Universitatea.